Din ciclul "Hai să bucătărim"

Sen-za-ţio-nal! Cică Boc (cum care?), premierul României, a fost atacat cu ouă la Timişoara. Sosit în urbea noastră pentru a oferi spre degustare prostimii un nou (oare al câtelea?) sortiment de gogoşi, mai marele Guvernului s-a ales şi cu materia primă pentru realizarea lor. Pentru următoarea vizită a celui mai impunător prim-ministru pe care l-a dat România (zice el, pe la 1 decembrie), îi sfătuiesc pe poznaşi să se înarmeze şi cu făină, drojdie, puţin ulei, nişte zahăr şi o cutie de lapte. Pentru că (nu-i aşa?) o gogoaşă de dimensiunea centurii de ocolire a Timişoarei nu se poate "naşte" dintr-un singur ou.

Read More »»

Propunere de acum două milenii

Citesc pe blogul Andei cum că Vaticanul ar fi de acord cu canonizarea lui Michael Jackson. Sursa e apropo.ro. Din ştirea acestora aflăm că şeful clerului de la Vatican este Papa Bendecit al IV-lea. În urma unei banale căutări pe wikipedia, aflu că respectivul a îndeplinit această funcţie acum mai bine de 1100 de ani. Adică, în mileniul I! Înainte de Marea Schismă! Nu ştiu cât şi-o fi dat seama Benedict al IV-lea că nu peste mult timp biserica creştină va cunoaşte o ruptură. Dar, cu siguranţă a proorocit venirea pe pământ a "Regelui Pop". Iar propunerea sa a fost scoasă la lumină abia acum din catacombele Vaticanului.

Să revenim în 2009. Papă e, întradevăr, Benedict. Dar au mai trecut câţiva prin fotoliul ăla înainte de el. E deja al XVI-lea. Şi nu de ieri, de azi, ci de patru ani şi un pic! La fel de interesant mi se pare că nimeni n-a sesizat găluşca asta. În comentariile articolului nu regăsesc decât indivizi îmbolnăviţi brusc de sindromul Michael, ca de gripa porcină. Am mai spus-o, eu admir ARTISTUL şi nu OMUL Michael Jackson. Ca artist, într-adevăr, poate fi considerat un sfânt, un zeu, un luceafăr, însă doar prin prisma unei metafore duse către un prost-gust extrem. Ca om, să fim serioşi! Cu toate că nu mă interesează câtuşi de puţin religia, titulatura de "sfânt" nu se poate acorda pe baza actelor caritabile şi a campaniilor ecologice. Şi mai ales unui individ fie el doar suspect de pedofilie. Aşa încât unde e, totuşi, conservatorismul ăla exagerat afişat la Vatican până mai ieri?

Read More »»

Farewell, Michael

A murit Michael Jackson. La doar 50 de ani, s-a stins cel care ne-a (sau, cu siguranţă, mi-a) încântat copilăria. Nu-mi plac elogierile de genul "regele muzicii pop". Sunt subiective şi lipsite de bunul gust elementar. Cu toate acestea, sunt perfect de acord că, cel puţin pe felia lui, nu a avut şi - mă încumet să spun - nu va avea rival.

L-am descoperit pe Michael în vremuri imemoriale pentru mine. Taică-meu îmi punea vrute şi nevrute pe pick-up, iar eu stăteam ca un sfânt, pe covor, în faţa aparatului şi ciuleam urechile la difuzoare. Printre discurile cu Jimi Hendrix, Janis Joplin, Beatles, Stones, Deep Purple sau Queen şi-a făcut loc şi o adevărată piesă de colecţie: albumul "Thriller" al lui MJ, în variantă originală, achiziţionat pe o sumă aproape insignifiantă într-o deplasare cu echipa de polo în Polonia. Aşa l-am descoperit pe Michael. Printr-unul dintre cele mai bine vândute albume ale tuturor timpurilor. Prin "Beat it", "Billie Jean", "The Girl is Mine" (duet cu Paul McCartney) şi, evident, prin piesa ce dă numele albumului. Apoi, ţin minte că la grădiniţă nu exista copil care să nu ştie de Michael. Erau anii în care MJ sosea la Bucureşti pentru un concert, iar admiraţia pentru starul american s-a transformat rapid în manie la scară naţională. Când am împlinit 6 ani, mătuşa mea mi-a cumpărat din Piteşti un soi de "Best of MJ" pe casetă. Acea casetă şi-a găsit obştescul sfârşit după nici jumătate de an, cedând eroic după sute de ore de rulare aproape continuă.

Legat de toate poveştile mai mult sau mai puţin adevărate care l-au vizat, tind să le ignor. Sigur că a fost acuzat de câteva ori de pedofilie. Sigur că s-a transformat, absolut inexplicabil, din black în white. Sigur că după zecile de operaţii estetice, nasul lui a devenit istorie. Cu toate astea, în ce mă priveşte, mă rezum strict la muzică. Artiştii nu trebuie să fie modele pentru noi în viaţa reală. Ei există doar prin ceea ce lasă în urmă după moarte. Altfel, Janis Joplin ar fi doar o texană beţivă şi drogată, răpusă de supradoză. Jimi Hendrix ar fi un oarecare negru drogat din Seattle, sufocat în somn cu prorpia vomă. Iar MJ ar fi doar un negru excentric care şi-a dorit să fie alb, deşi anii de asuprire a fraţilor săi au trecut de mult. Muzica rămâne muzică, indiferent de viaţa personală a celui din spatele microfonului.

R.I.P. Michael Jackson! As for my favourite...

Read More »»

Nu mai spune, dle Buşoi!

Mi-am promis că nu voi mai comenta politică, nici pe acest blog, nici aiurea. Cu toate acestea, mă simt nevoit să vorbesc în această seară despre PNL.

După cum probabil aţi observat, liberalii au fost poate cei mai activi în ziua alegerilor la capitolul sesizări de fraude, tentative de fraude şi campanii electorale neîncheiate. Cristian Buşoi spune că a sesizat n nereguli în judeţul nostru. Păi, dacă e s-o luăm aşa, am sesizat şi eu câteva.

Sâmbătă, la ora 16:56, primesc un SMS de pe numărul 0758060310, cu textul "Du-te la vot, altfel votează Vanghelie pentru tine! Votează PNL pe 7 iunie!" Toate bune şi frumoase, doar că mesajul a ajuns puţin cam târziu, la o zi după încheierea oficială a campaniei electorale. Iar pe durata acesteia, niciun semn de la vreo formaţiune politică pe ecranul telefonului meu. Duminică, la 11:19, de ziua Sfintei Votări, alt SMS, acelaşi număr: "Îţi place guvernul ăsta? Votează PNL! Până deseara la ora 21! Eşti în oraş? Votează PNL! Eşti plecat - intră în prima secţie de vot." De data asta mi-a sărit ţandăra şi am încercat să sun la numărul respectiv. Când colo, îmi intră căsuţa vocală. Am încercat apoi să-mi sun un prieten care, recent, s-a înrolat la liberali. Cine ştie, poate le-o fi dat ăstora numărul meu. Dar, surpriză! Micul "Crin" avea telefonul închis!

Să ne înţelegem clar! N-am fost la vot. Mai mult, nu mă puteau trimite la urne nici piraţii somalezi după ce mi-au cucerit cada. Dar dacă totuşi această palidă replică a partidului Brătienilor dorea să mă convingă să ies la vot, putea s-o facă atunci când trebuia. Crin, Cristi, Ludovic, care mai sunteţi pe-acolo! Niciodată nu va avea credibilitate un partid care încalcă grosolan o lege, fie ea şi cea electorală!

Read More »»

Nimicotică

Marţi am examen la semiotică. Cum, nu ştiţi ce-i aia? Nici eu, deşi am parcurs în întregime de câteva ori cele zece nenorociri (a se citi cursuri). Privită din exterior, pare chiar o disciplină interesantă în unele puncte. Semnificaţia unor simboluri sau interpretarea gesturilor pot trezi un minim de interes şi pentru cel mai miserupist dintre noi. Şi totuşi, examenul de marţi nu are în vedere aşa ceva.

Examenul de marţi se bazează pe o discuţie (a se citi dictare), lungă cât un semestru, despre nimicul în forma lui cea mai nudă. De ce? Pentru că am avut noroc de un profesor sociopat, care nu-şi poate privi în ochi studenţii, nu le poate oferi explicaţii, doar un şir de propoziţii care încearcă să explice ceea ce nu e de explicat. În plus, aceste nimicuri n-au absolut nici un punct comun cu jurnalismul. În liceu, mă consolam în legătură cu materiile de prisos spunându-mi că-mi vor servi la cultura generală. Prin urmare, dacă voi asista vreodată la o discuţie referitoare la acel domeniu, nu mă voi face de cacao, ci doar de vanilie. În cazul semioticii, aşa cum îmi apare mie în cursuri, pot să bag mâna-n foc că nimeni nu mă va trage pe dreapta să-mi spună "Frate, sper că ştii că pentru a analiza semnul există trei tipuri de teorii: unele care îl analizează în parametrii subiectivi, unele care îl analizează în parametri obiectivi, şi unele mixte, care îl analizează în parametri atât subiectivi cât şi obiectivi". La fel, nu voi întâlni pe nimeni care să-mi tragă un şpiţ în cur că nu ştiu că termenii sunt caracterizaţi de sens şi de clasă.

E un paradox cum o disciplină care studiază sensul poate fi atât de lipsită de sens. E peste puterea mea de înţelegere cum o materie care îţi enumeră metode de îmbunătăţire a exprimării poate fi prezentată atât de ilizibil. Prin urmare, sper la 5-ul izbăvitor, care să mă scutească pe viitor de întâlnirea cu acest domeniu. Semiotica, o fi ea fată de treabă, dar în cazul meu a făcut o primă impresie catastrofală.

Read More »»

1 Mai în Vama Veche. Impresii

Am părăsit Gara Mare a Timişoarei miercuri, pe 29, pe la orele 20:05. Eram pregătit pentru cel de-al doilea (şi, probabil, ultimul) 1 mai petrecut în Vama Veche. Un loc pe care l-am adorat încă de la primele contacte şi pe care am ajuns să-l compătimesc. Nu mai e de mult oaza hippy a României. Doar prezenţa câtorva corturi pe plaja dinspre 2 Mai îţi amintesc că nu te afli la Costineşti.

Locurile consacrate de pierdut vremea fie şi-au luat tălpăşiţa şi s-au mutat spre bulgari, fie şi-au încheiat prestigioasa activitate. Motivul principal ar fi pista de biciclişti, trasată pe mijlocul plajei, care se întinde de la Stuf până înspre graniţă. Şi că tot veni vorba de Stuf, doar el şi-a păstrat vechea locaţie. În rest, Shire şi Shrooms au dispărut complet. A apărut, totuşi, Gobblins, pe locul fostului Gulag, un surogat nereuşit al Shire-ului. Expirat-ul s-a mutat înspre Bulgaria, şi-a tras "turn de control" şi etaj, însă nu am apucat să-l vizitez noaptea. Cu toate acestea, o alternativă perfectă a fost terasa de la El Comandante, cu muzică de excepţie, care te plimba prin toate genurile specifice Vămii şi te încălzea cu un foc de tabără de toată frumuseţea. Ca să nu se piardă în van comparaţia cu Costineştiul, trebuie să anunţ cu regret că muzica house a pătruns şi în Vamă! Pe una dintre uliţe s-a înălţat un kitsch cu două nivele şi cu un nume absolut fascinant (Club4you). Unul dintre locurile frecventate de metalişti, Epava, a făcut loc unei shaormerii. În consecinţă, la "Piraţi" nu mai puteai arunca un ac!

Şi numărul hotelurilor continuă să crească alarmant de la lună la lună. Se pare că vamaiotul anului 2009 s-a plictisit de cort, izopren şi sac de dormit şi vrea să se odihnească pe un pat cu saltea "Relaxa", în faţa unei plasme, cu room service şi piscină la doi paşi. Chiar şi preţurile din localuri au crescut mai ceva ca Făt-Frumos. Astfel că alternativa la conserve a rămas tot shaorma, servită în abundenţă la fiecare pas. Mă întreb, totuşi, de ce primăria comunei Limanu, care are în grijă satul Vama Veche, nu a amplasat coşuri de gunoi pe uliţe? Dacă tot s-a mers pe ideea civilizării acestui loc, de ce nu s-a început cu ceea ce era într-adevăr necesar, şi anume curăţenia? Că oricum n-am văzut nicio biciletă în cele trei zile de şedere la malul mării!

P.S.: Îmi cer scuze pentru pauza lungă şi absolut nejustificată a acestui blog!

Read More »»

Giacardea, cardea...

Ţiganul-prototip, stabilit în zonele istorice ale Timişoarei, se ghidează, fără să ştie, după principiul machiavelic. "Scopul scuză mijloacele", unde scopul e acapararea întregului imobil, în care şi-ar face loc întreg clanul, iar mijloacele, oricare ar fi ele, musai să aibă ca temă centrală terorizarea vecinilor non-ţigani. După ce ani de zile s-au folosit de harul lor de a umple cu decibeli orice "cuibuşor de nebunii" sau de strămoşescul obicei de a transforma curtea interioară într-un focar de infecţie, "tuciurii" au găsit o nouă metodă de lucru, de această dată mult mai comodă: nu mai plătesc cheltuielile. Rezultatul? Clădirea e debranşată de la utilităţi. Pesemne că minoritarii au aflat că o locuinţă rămasă fără apă, căldură, curent şi gaz devine un chilipir. Iar "rumânii" nu pot trăi fără serviciile enumerate mai sus. Îşi vor ieşi din pepeni şi vor pleca cât de curând.

Ce-ar fi dacă regiile ar refuza rebranşarea imobilelor respective în momentul în care ţiganii, proaspeţi proprietari, vor dori să-şi plătească datoriile? Ia să vedem, ar pleca şi ei spre alte zări? Că doar "scopul scuză mijloacele", nu-i aşa?

Read More »»