S-a cam aşternut praful peste blogul ăsta. Aşa că vă ofer o scurtă recapitulare despre ultima jumătate de an.
- La începutul lunii iunie am pus punct colaborării cu ziarul Timişoara. După şapte luni de voluntariat la pagina de sport. Motivul despărţirii n-are de a face cu zeroul din dreptul venitului în această perioadă, ci cu paginatorul de acolo, care se autointitulează secretar general de redacţie. Nu de puţine ori m-am trezit cu materiale scrise de el, apărute sub semnătura mea. Totul a culminat cu cronica meciului din ultima etapă, dintre Poli şi FC Braşov, când distinsul domn a binevoit să modifice jumătate din material, pentru a-şi expune frustrările personale legate de echipă. Totul la persoana I. Colac peste pupăză, a şi mutat meciul din Timişoara la Braşov. evident, sub semnătura mea. Repet, n-am avut niciodată vreo pretenţie financiară de la ziarul respectiv. Înţeleg că simplul fapt că încă se mai tipăreşte e o realizare pentru cei de acolo. Am cerut doar să-mi fie tratată munca cu respect. Am dorit să am măcar satisfacţia unei pagini de sport bine construite. Din păcate, domnul respectiv n-a putut să-mi înţeleagă nici această unică doleanţă.
- Între timp, s-a terminat şi facultatea. S-au încheiat 3 ani zbuciumaţi la Jurnalismul UVT-ist. 3 ani în care m-am lovit constant de birocraţie, nesimţire, nonsens, delăsare. Există însă şi o jumătate plină a paharului, reprezentată de câţiva profesori şi asistenţi de la care chiar am avut ce învăţa (Marcel Tolcea, Adina Baya, Lavinia Bălulescu, Ionuţ Suciu şi Mihai Anghel) şi, evident, de colegi. Mă simt într-adevăr norocos că i-am cunoscut, lucru valabil pentru aproape 90% dintre ei. Sincer, nu ştiu cum ar fi trecut aceşti trei ani, dacă n-aş fi nimerit în această generaţie excepţională din toate punctele de vedere.
- S-a dus şi licenţa. Titlul lucrării mele? Blogosfera sportivă din România. Studiu de caz: www.blogdefotbal.com. O lucrare care a ieşit până la urmă destul de bine, în condiţiile în care literatura de specialitate din acest domeniu e aproape inexistentă. Practic, 80% din lucrare e un studiu de caz, deoarece tot eu am fost nevoit să scormonesc Internetul după tendinţe, reguli şi alte cele şi să încropesc o teorie.
- Mi-am făcut şi lichidarea de la universitate. O chestie total inutilă. Am stat la cozi interminabile pentru nişte ştampile care, într-o instituţie civilizată, nici nu s-ar fi cerut. De ce să merg la bibliotecă să demonstrez că n-am restanţe pe-acolo dacă n-am avut niciodată legitimaţie? Şi de ce să merg să demonstrez că n-am stat în cămin, în condiţiile în care am domiciliul stabil în Timişoara şi nici n-aş avea dreptul să primesc un loc acolo. La ce Dumnezeu folosesc miliardele de computere din UVT? Oare nu se puteau rezolva toate chestiile astea printr-un simplu click prin baza de date?
- Urmează masteratul. Jurnalism sportiv, tot la UVT. Unul în domeniul pe care mi-l doresc, dar care nu pare a fi exact ceea ce mă aştept de la el. Se pare că va fi axat pe şiinţa şi filosofia sportului. Dar până la urmă tot cred că o să mă simt în elementul meu acolo. Oricum, mai mult decât la celelalte mastere disponibile la Jurnalism.
